w w w . i s t r o - r o m a n i a n . n e t  
Home

Links

Books

News

Culture

Status

Alphabet

Photos



advanced search




Prin ținuturi de legendă: În Morlachia de altădată: Pe urmele vlahilor din Munții Velebit, în Croația 2
Vlahii păstori au reușit să-și mențină limba mai multe generații, spre deosebire de vlahii agricultori care s-au contopit în masa croată

Datorită venitului pe care-l aduceau, prin comerț, orașelor de pe litoral (Dubrovnik, Split, Trogir, Šilenik, Zadar), vlahilor li se asigura dreptul de a-și alegecăpitanii și statutul micii nobilimi.

Cine au fost acești vlahi dalmați: urmași ai băștinașilor romanizați sau români sud-dunăreni care s-au desprins din matca dacoromană?

După teoria marelui lingvist române Emil Petrovici, strămoșii vlahilor dalmați din Evul Mediu și al istroromânilor de astăzi au fost originari din Valea Timocului.

În toate documentele despre vlahii de pe coasta dalmată, păstrate în Arhivele orașului Dubrovnik, vlahii apar ca morolacchi sau morlachi, considerați de venețieni locuitorii creștini din partea continentală a țărmului adriatic - de la Rijeka până la Bar, de-a lungul graniței, între Republica Veneția și Imperiul Otoman - pentru a-i diferenția de musulmani care se aflau de partea cealaltă a frontierei și de locuitorii orașelor de partea aceasta a graniței. Scriitorul italian (venețian) Domenico Negri (citat în repetate rânduri de Konstantin Jireće în lucrările sale despre vlahi sau rumeri), îi pomenește pe vlahi și în studiul său "Comentarii Geographiae", apărut la Basel în 1557, ca țărani stabiliți de-a lungul râului Cetina: "homines proceri corporis ac validi venusti facie et qui latina, licet corrupte, inter loquendum non pauca proferant vocabula, seque Romanos fuisse ibique prioribus temporibus in coloniam deductas pertinaciter asseverant.." Din păcate, acești vlahi, de cum s-au stabilit aci și au început să se ocupe cu agricultura, s-au pierdut rapid în masa croată. Johannes Lucius, umanist și istoriograf croat în secolul al XVII-lea nu a mai găsit prin ținuturile vlahe vorbitori de limbă română. De amestecul total cu croații din jur, de la care au preluat în parte și limba, i-a ferit credința lor ortodoxă. În Evului Mediu (din secolul al XIV-lea până în secolul al XVII-lea) se vorbește frecvent despre o populație vlahă în Croația, Slovonia, Žumberak și Kranjska, însă numai într-o mică măsură se poate ști câți dintre aceștia erau români, iar dacă totuși erau, nu se știe cât timp s-au meținut.

Vlahii păstori au reușit să mențină mai mult timp o structură socială aparte și să se apere, într-o măsură mai mare, de slavizare. Ca păstori, vlahii sunt amintiți în mai toate documentele din Dubrovnik. La nord-vest de Zadar, în Poljce, de exemplu, s-au păstrat până de curând pentru numerale, la populația acum croată, termeni de origine română (în special când se numărau oile: do (doi), pato (patru), șasto (șase), șopce (șapte), zeci (zece). S-au consemnat și alte cuvinte de origine română din domeniul păstoritului: kunastre (în croată), curastru (primul lapte, în românește). Din rândurile acestor păstori au apărut vlahii negustori și cărăușii, care se ocupau la început numai cu vânzarea produselor păstorești, iar mai târziu au început să transporte și alte mărfuri, din interior, în orașele de pe litoral, mai ales la Dubrovnik. De pe litoral aduceau sare.

Mulți vlahi mai serveau ca soldați plătiți și grăniceri (...) Datorită venitului pe care-l aduceau domnitorilor și orașelor de pe litoral prin afacerile de comerț, precum și prin serviciul militar, vlahilor li se asigura așa-numitul "dreptul vlah" (vlaško pravo), care le garanta alegerea căpitanilor lor și statutul micii nobilimi.

În ceea ce privește originea lor, majoritatea cercetătorilor (istorici, etnologi, lingviști, arheologi) sunt de acord că vlahii, respectiv moralcii de pe coasta adriatică, sunt de origine română. Au venit aici ca păstori sau militari, dar se ocupau și cu agricultura. Pe parcurs au trecut cu turmele pe insulele Rab, Krk, Cres sau Pag sau au fost colonizați aici. Este incontestabil faptul că vlahii au lăsat urme care s-au păstrat până în zilele noastre, dar și antroponime care indică asupra originii lor. Ce-i drept, cu vremea și-au "uitat" limba, îndeosebi după căderea Republicii Veneția, ba chiar și numele de morlaci. S-au păstrat doar până în zilele noastre denumirile de vlahi, istrovlahi, rumeri, cici și ciribiri, iar în ultimii ani jeiăni, pentru locuitorii satului Jeiăni (Žejane), care, în realitate, nu știu ce sunt, fiind lăsați șase secole în voia sorții. Cinste lor că și-au păstrat identitatea, graiul și datinele străbune.

Cine sunt, de fapt, acești vlahi, respectiv moralci, rumeri sau istroromâni? Să fie ei, oare, urmași ai băștinașilor romanizați din Peninsula Balcanică, care au rămas păstori și după venirea slavilor, după susțin mai multe teorii, ca de exemplu cea a "autohtonismului" istroromânilor în Istria? Sau că sunt "români sud-dunăreni care s-au desprins din matca comună, ca urmași ai vlahilor balcanici, adică ai populației autohtone romanizate din nord - vestul Peninsulei Balcanice, făcând parte din acceași ramură cu daco-românii."

Învățații români, precum Sextil Pușcariu, Alexandru Philippide, Iosif Popovici, Ovid Densusianu, Alexandru Rosetti, Nicolae Drăgan, Emil Petrovici ș.a. susțin argumentul întemeiat istoric și lingvistic, că vechii vlahi și urmașii lor, actualii istroromâni, fac parte din aceeași ramură cu dacoromânii, fapt relevat de multiple similitudini lingvistice. Concret, după opinia lui Sextil Pușcariu, strămoșii românilor istrieni, respectiv ai istrovlahilor, erau din nordul Dacoromâniei de odinioară, din zona dintre Banat (acum românesc) și Crișana. Ovid Densusianu, în schimb, considera că aceștia erau din nordul Dunării, iar Alexandru Rosetii și Iosif Popovici afirmau că locul lor de obârșie se situează în Munții Apuseni și în Banat, de unde ar fi emigrat spre ținuturile dalmante începând din secolul al XII-lea pe parcusul mai multor veacuri.

După teoria marelui lingvist român Emil Petrovici, strămoșii vlahilor dalmați din Evul Mediu și, bineînțeles, ai istroromânilor, sunt originari din sudul Dunării, din Valea Timocului, nu din Banat, Crișana sau Munții Apuseni. Concepția reputatului savant se bazează pe argumente de fonetică istorică "potrivit cărora împrumuturile slave din istroromână, care s-au făcut într-o epocă mai veche, anterioară manifestării influenței dialectelor croate istriene, sunt de origine sud-slavă orientală, de tip bulgăresc și nu de tip sud-slav occidental: sârbesc sau croat, care lipsește în nord-vestul Peninsulei Balcanice." Aceasta afirma în urmă cu o sută de ani și lingvistul Franc Miklošić, fondatorul slavisticii slovene (1813-1831). Drept urmași ai românilor dunăreni îi considera pe vechii vlahi din Serbia și de pe coastă adriatică, istoricul și filologul Josef Konstantin Jireček (1854-1918), în opera sa "Romani u dalmatinskim gradovima tijekom srednjeg vijeka." Această teză era susținută și de romanistul croat Petar Skok, care nu era de acord că vlahii de pe litoralul adriatic reprezentau o populație romană, autohtonă, ce provenea încă din vremea Imperiului Roman. În opinia lui Skok, ei ar fi urmașii vlahilor balcanici, pomeniți în documentele medievale ale Serbiei, Bosniei și Herțegovinei."

Costa Roșu

March 15, 2014
© 2014 Libertatea


| Home | Links | Books | News | Culture | Status | Alphabet | Photos |

© 1999-2016 www.istro-romanian.net. All Rights Reserved.