w w w . i s t r o - r o m a n i a n . n e t  
Home

Links

Books

News

Culture

Status

Alphabet

Photos



link to us
search
copyright

"Au zis că ne dau bani dacă spunem că suntem români"

Istroromânii din Croația își păstreaza tradițiile dar și demnitatea în fața politicienilor din România

Am fost în satul Žejane din Croația, satul în care se consideră că s-a păstrat cel mai bine dialectul istroromân ca limbă a satului. În spatele frazelor din lucrările de specialitate am gasit oameni bucuroși să primească oaspeți, care se crispau din primul moment în care își dădeau seama că limba lor începe să fie înțeleasă de cineva venit din România. Singurii români pe care îi cunoșteau erau lingviștii veniți în vizită pentru diferite studii și politicienii care au încercat să-i facă pe cei din Žejane să se declare români.

Dacă n-ai vedea autostrăzile bine puse la punct nici n-ai crede că ești în altă țară decât în România. Cum Peninsula Histria a fost multă vreme teritoriu venețian, mai toate localitățile din această zonă au nume atât în italiană, cât și în croată. Suntem în Croația și, urcând spre munte dinspre litoralul mării Adriatice, undeva, pierdut între văi, la capatul unor drumuri desfundate, este satul Žejane. Locul unde se spune că s-a păstrat cel mai bine dialectul istroromân.

În limba satului, "Clopote"

Am ajuns la Žejane cu două ore întârziere, șoferul cu experiență care s-a oferit să ne ducă acolo a reușit să se rătăcească de mai multe ori pe drumurile din ce în ce mai accidentate. Într-un târziu, mașina iese de pe drumul forestier și suntem dintr-o dată într-un sat cu case cu un etaj, construite una în alta, înghesuite. Din loc în loc, mașina italiană din fața ușii îți arată că ești în secolul XX. Nimeni nu vorbește limba engleză, dar șoferul nostru, un italian, își răscumpără greșeala și se întoarce la noi victorios: "Femeia cu care am discutat vorbea italiană cu un accent nordic, nu pot să-mi dau seama de unde... dar mi-a spus unde-l găsim pe Doričić."

De fapt, aproape toți cei de aici vorbesc și italiană, ne explică mai târziu Doričić.

Ivo Doričić este singurul localnic care știe limba engleză, așa că el este translatorul satului pentru turiștii care se aventurează în zonă fără să vorbească limba croată. Când am ajuns, cei de la Discovery filmau aici de două zile. Ivo i-a dus la un văr de-al sau, Mauro Doričić, unul dintre localnicii care au făcut un grup folcloric. Mauro și grupul său au mers cu dansurile și cântecele tradiționale din Žejane pe la festivalurile din Europa...

"Cum se numește grupul?," întreb.

"Žejanski Zvončari," îmi răspunde Ivo.

"E în limba satului?"

"Nu, e în croată."

Când îl intreb ce înseamnă, îmi explică că este vorba despre niște clopote care sunt agățate de costumul dansatorilor. În limba satului: "Clopote".

"Doar 130 de oameni mai vorbim limba satului"

Mauro și sora lui, Sandra, au promis echipei de la Discovery că vor purta la filmare costumele populare. Până atunci au pus masa pe prispa casei lor, una dintre cele ridicate la marginea satului. Ne spun destul de repede că limba satului lor este žejanski și că este în proporție de 90% diferită de limba croată. "Doar în satul nostru se vorbește žejanski, spune Sandra, suntem 130 de oameni care mai vorbim limba satului. Este un fel de modă printre copiii de la noi din sat să nu vorbească limba noastră, dar toți înțeleg atunci când o aud." și Sandra, și Mauro vorbesc în croata despre limba lor. Ivo ne traduce în engleză și ne spune că nu a existat niciodată o școală unde să se predea istroromâna în sat, iar de câțiva ani a fost închisă până și școala croată. "Dar noi n-am spus niciodată limbii satului istroromână, noi vorbim žejanski!," ne precizează el. Apoi ne povestește de cei 700 de ani care au trecut de când se spune că se vorbește aici limba lor... dar nu a citit nicăieri nimic despre asta. Ceva mai târziu ne va conduce spre locul în care a fost satul vechi, unde au păstrat o clădire foarte veche din piatră, în care se coboară până la un bazin plin cu apă, nu prea știe Ivo cum să-i spună în engleză, în croată nu prea înțeleg eu despre ce e vorba, așa că îl întreb "și în žejanski cum îi spuneți?". "Fântâra!," răspunde, înaintea lui Ivo, Sandra.

"Voi cum zice la asta?"

Cât eram încă la masă, Mauro și Ivo ne povesteau că nu există nici o carte scrisa în limba satului lor, dar toți tinerii vorbesc istroromâna cu prietenii lor. Ba chiar, cu 50-60 de ani în urmă, nici un copil nu vorbea limba croată până când nu ajungea la școală... Acum lucrurile sunt altfel. Sandra are două fetițe - Anamarija (4 ani) și Apolonijia (10 luni). Anamarija merge la gradiniță și acolo, ca și în primi ani de școala, copiii nu vorbesc istroromâna. Chiar dacă au prieteni în clasă care sunt istroromâni, le e rușine să vorbească altceva decât croată.

Într-un târziu, rugați de toată lumea, Sandra și Mauro încep să vorbească în žejanski:

"De serbare că o fost cad"

"Da, și vremea bună"

Nu pot să mă abțin și îi întreb "vremea bună?". Se uită la mine amândoi și Ivo le explică celor din jur... "Da, au mai fost aici niște oameni din România și ei înțelegeau câte ceva din žejanski, dar nu este la fel..."

Mai auzisem din când în când vorbindu-se macedoromână, dar acolo nu ai prea multe șanse să înțelegi ce se spune decât după ce te înveți cu terminațiile cuvintelor etc. Žejanski, istroromâna, avea expresii întregi pe care puteam sp le înțeleg...

La masa se așază imediat un bătrân care se grăbește să mă întrebe "știe? Cum zice la asta?"- îmi arată farfuriile, furculița, câinele, fereastra...

La un moment dat, bătrânul dispare în spatele casei și se întoarce foarte mândru cu un trofeu... arată spre el și spre obiectul din lemn pe care îl ține în mână... "Voi cum zice la asta?" "Furcă," zic eu nesigur... el se uita la mine ciudat... "E de la un fus, nu?," încerc eu să nimeresc, iar el începe să râdă: "Fus! Fus!". În spatele casei, are un atelier ai cărui pereți sunt plini de împletituri din rafie. După ce ne întoarcem la masă, bătrânul mă tot întreabă dacă m-am căsătorit, dacă îi chem la nuntă... Și la masă vin din ce în ce mai multe rude de-ale lui Doričić. Toți zâmbesc și fac glume ca să vadă cât pot să înțeleg din ce spun ei.

"Noi suntem croați"

Ivo este cel mai tânar, dar și cel mai serios dintre cei de la masă. Toți fac glume, Ivo ține să-și facă datoria și să ne prezinte serios ce fac cei din sat pentru limba lor. Muzica tradițională strânsă pe trei albume, sărbătoarea lor tradițională, "pust," și întâlnirile la fiecare două săptămâni, în cladirea vechii școli, pentru a repeta cântecele satului. În fața școlii, îmi arată un teren de baschet.

Ivo îmi arată un cuvânt dintre graffiti-urile de pe garduri, îmi spune că este singurul cuvânt în istroromână care a rămas între cuvintele croate desenate de suporteri. Nu mă lasă să îl transcriu, așa că uit destul de repede cum își încurajau istroromanii echipa de baschet.

Ivo are un motiv al lui pentru care nu prea are încredere în vizitatorii din România: "Acum câțiva ani au venit niște politicieni care ne-au spus că ne dau bani dacă spunem că noi suntem romani... dar noi n-am zis niciodată asta... noi suntem croați... și limba pe care o vorbim este žejanski!"

În colaborare cu UNESCO, Discovery Channel a inițiat o serie de emisiuni care să atragă atenția publicului asupra limbilor care dispar. Printre cele opt limbi incluse în program, ca având tot mai puțini vorbitori, se numără și istroromâna.

Istoria este în altă limbă

Ivo și Sandra mi-au spus că abia acum ei se chinuiesc să alcătuiască un dicționar... ei nu au avut niciodată o carte în limba lor. Toate studiile pe care le-am vazut despre istroromână erau în limba română, iar cei de aici vorbesc limba croată...

Când l-am întrebat pe Ivo ce a reușit să afle despre istoria satului, acesta a început să-mi povestească despre felul în care, în secolul al XVI-lea ar fi venit aici primii refugiați din calea turcilor. Dar, sigur, nu poate să-mi spuna nimic...

Dansul lor tradițional, cu costumul în care se combină hainele marinărești cu blana și "clopotele" unei tradiții străvechi. Când se conving că nu am nici o intenție de a le cere să fie altceva decât sunt, îmi arată blana pe care urmează să o îmbrace Mauro, "șuba," zic ei, și "clopotele," centura cu tălăngi pe care o va purta pentru filmarea din fața bisericii. Și ei spun tot biserică clădirii destul de noi în care se strâng sătenii la sărbători. Îmi povestesc despre "popa" de la biserica lor, "Sf. Andrei". Și când ajungem acolo abia apuc să mă mir când îmi dau seama că suntem într-o biserică catolică cu hramul "Sf. Andrei". "ți-am spus că suntem croați," îmi zice Ivo. Se face tot mai târziu și filmarea din fata bisericii se apropie de sfârșit, ne mai plimbăm prin sat, iar Ivo ne arată locul din care își încep ei carnavalul din ianuarie. Un stâlp de telegraf pe care atârnă o păpusă de la care își încep serbarea de început de an. șuba din blană de oaie, peste care se încing cu centurile cu clopote nu este decât o parte din costumul lor tradițional. Pălăria cu un fel de soare din hârtie creponată, cu fâșii de hârtie care le acoperă spatele, se numește cumarac. Dansul străvechi pe care îl interpretează ei e un ritual de fertilitate. După ce ascultăm piesele "moderne" cu inflexiuni de muzică italiană, înregistrate de grupul lui Doričić, Ivo ne aduce câteva casete cu cele mai vechi cântece ale satului. Unele dintre acestea îi sperie putin pe realizatorii documentarului. Același lucru se întâmplă și atunci când Mauro și Sandra vin îmbrăcați în haine tradiționale. În documentar nu trebuie să apară în prim-plan imaginile din reviste porno sau sexy pe care Mauro le are lipite la cumarac, pălăria tradițională pe care o folosește pentru acest dans.

Când plecăm, toată familia lui Mauro este strânsă în fața casei. "Cum spuneți la revedere în žejanski?," îi întreb. "Domnu’ cu voi!," strigă ei în urma noastră...

Cosmin Tupa

February 24, 2004
© 2004 Evenimentul Zilei


| Home | Links | Books | News | Culture | Status | Alphabet | Photos |

© 1999-2013 www.istro-romanian.net. All Rights Reserved.