Deși, atât în Croația, cât și în alte țări din Balcani, nu este exclus să se fi oprit și câțiva români, din cei care au plecat după 1990, totuși, atunci când se vorbește despre românii de aici, este clar că discuția se referă la istro-români.

Istro-românii sunt un mic grup etnic care aparține populației străvechi de la nord de Dunăre. Cu o populație autonomă nu mai mare de câteva mii de suflete, între 3-5.000 după datele neoficiale, respectiv peste 1.500 de vorbitori, după datele oficiale, situați izolat și la distanță, aceștia au știut, secole întregi, să-și păstreze identitatea de neam, limba și tradiția. Din această cauză, originea, istoria, limba și tot ce ține de cultura lor au intrat în atenția a numeroși lingviști, filologi, etnografi și folcloriști din întreaga lume, istroromânii constituind tema chiar și a unei lucrări de doctorat, semnată de cunoscutul romanist de la Zagreb, August Kovačec. Un interes aparte față de aceștia l-a dovedit și prof.dr. Radu Flora care, împreună cu un grup de studenți, a făcut cercetări de teren în Istria, în anul 1954.

Așezați într-o zonă extrem de săracă, din partea central-estică a Peninsulei Istria, puținii locuitori de aici au fost capabili de un adevărat miracol în supraviețuirea lor de-a lungul veacurilor. După procesul de romanizare balcanică în care au intrat în secolele I și II d.Dh., locuitorii din Peninsula Istria au făcut față tuturor invaziilor care s-a abătut asupra lor, cunoscând diferite stăpâniri. O asemenea istorie a pus populația din acest teritoriu la grele încercări și de aceea mulți dintre ei au plecat în Italia sau mai departe. Așa se face că numeroși membri ai acestei mici comunități au fost nevoiți să ia calea pribegiei. Peste 500 dintre ei s-au stabilit la New York, iar alte sute au ajuns în Australia. O situație ca aceasta, pe lângă multe altele, poate explica ușor cum se face că din populația de aproximativ 10 000, cât număra la începutul secolului XX, astăzi nu mai sunt decât, oficial, peste 1.500 de locuitori.

La ora actuală, cei mai mulți sunt în localitatea Žejane, situată la cca 20 km de Rijeka și 30 de km distanță de Opatija. Mai puțin se întâlnesc în localitățile Šušnjevica, Sukadra, Letaj, Brguda și Nosel. Oamenii de aici își păstrează conștiința și identitatea națională și se numesc pentru aceasta, rumari sau vlaschi. De altfel, mulți dintre cercetătorii care s-au aplecat cu pasiune și cu interes asupra întrebărilor ce se pun pe seama acestei comunități, au ajuns la concluzia că aceasta a fost fondată pe o colonie romană /poate chiar înaintea colonizării Daciei de către Traian /(P.Kandler), și că limba ce o vorbesc are elemente ce pot fi atribuite "latinei balcanice" (Carlo Taglavini).

Un interes față de istro-români l-au arătat și personalități proeminente ale culturii române: Gh. Asachi, I.H. Rădulescu, I.Maiorescu, Lecca Morariu, Sextil Pușcariu, T.T.Burada, Emil Petru Rațiu.

Astăzi, după încheierea unui Tratat bilateral între România și Croația (1994), s-a creat un cadru legislativ pentru afirmarea culturală a minorității istro-române. Astfel, s-a înființat o Asociație Culturală Istro-Română, "Andrei Glavina," al cărei președinte este Emil Petru Rațiu, care trăiește la Roma, sediul asociației fiind la Žejane, unde există și un renumit ansamblu focloric "Žejanski zvončari," care păstrează cântecul în limba maternă, cât și obiceiurile lor specifice. De altfel, Andrei Glavina, al cărui nume îl poartă asociația, a fost bursier al statului român în prima jumătate a secolului XX.

Simeon Lăzăreanu