Un grup de muzeografi ai Muzeului ASTRA a efectuat o deplasare în Croația, în scopul realizării unui studiu despre comunitatea istroromână. Este prima etapă dintr-un proiect finanțat de AFCN și coordonat de către domnișoara Elena Potoroacă. Numele proiectului este "Istro-românii – consolidarea și permanentizarea valorilor și tradițiilor" și se va materializa printr-o expoziție, un film documentar, un volum de studii, precum și un spectacol cu participarea unui ansamblu de dansuri tradiționale din localitatea Jeiăne.

Comunitatea istroromână este în continuă scădere, ea totalizând, în prezent, câteva sute de oameni. Nu există o cifră exactă, din cauza amestecului demografic și al lipsei unei campanii susținute de promovare a acestei comunități. De asemenea, o parte importantă a acesteia a ales să trăiască în alte tari, Statele Unite ale Americii și Australia fiind țările cel mai frecvent menționate de către cei rămași în locurile natale. Supraviețuirea comunității este uimitoare, dat fiind faptul că ea nu a fost privită ca o minoritate clar definita, și nici nu a fost integrată într-un program serios de protejare a limbii sau a valorilor tradiționale. Adăpostiți într-o zonă de munți calcaroși, cu o pădure bogată, nu departe de Marea Adriatică, oamenii aceștia și-au transmis, de secole, din tată în fiu, valorile care îi definesc. Cea mai mare piedică pe care au întâmpinat-o a fost lipsa unor instituții care să le apere în mod clar interesele și, mai ales, lipsa învățământului în limba maternă. Istroromânii au învățat în croată sau în italiană, cele două limbi având influente majore asupra vocabularului dialectului lor.

Istroromânii nu se cred nici români, nici croați, nici italieni. Ei sunt, pur și simplu, istroromâni. Relațiile cu croații sunt foarte bune, existând foarte multe familii mixte - am fost plăcut surprinși de faptul ca mulți dintre croații și croatele căsătoriți cu istroromâni le-au învățat limba. De-a lungul timpului, tradițiile lor, limba și condițiile în care trăiesc au fost studiate de cercetători din mai multe țări. Merită menționate eforturile cercetătorilor Goran Filipi și Petru Rațiu, alături de cercetători din Cluj-Napoca, Arad, Timișoara sau Suceava. Din zona mass-media, o vizită recentă despre care localnicii vorbesc cu plăcere este cea a jurnaliștilor de la revista "Formula As."

Dialectul istroromân este trecut, de către UNESCO, pe lista limbilor în pericol. De asemenea, Ministerul croat al Culturii a declarat, în august 2007, dialectul istroromân drept un bun cultural nematerial și l-a inclus în "Lista bunurilor culturale nemateriale protejate." Întâlnirile cu ambasadoarea României în Croația, doamna Cristina Popa, cu primarul comunei Matulji, domnul Bruno Frlan și cu Directorul cultural al regiunii Istria, domnul Mladen Dušman, ne-au convins că există un interes crescut pentru comunitatea istroromână și că pot fi susținute inițiative de genul celei demarate de către Complexul Național Muzeal ASTRA. Tuturor acestor oficialități le-am prezentat ideea unei școli de Vară, în cadrul căreia să fie realizate cursuri în dialectul istroromân și ateliere în care locuitorii din zonă să fie stimulați să scrie în propria lor limbă. Ar fi prima instituție de învățământ în istroromână și suntem optimiști în privința efectelor pe care le poate aduce, mai ales daca vom reuși să realizam acest proiect pe termen lung.

Istroromânii trăiesc, în principal, în două sate: Jeiăne și Sușnevița, la câteva zeci de kilometri de orașele Opatija, Rjeka și Pola. În aceste orașe au lucrat sau lucrează, păstrând însă, în general, un oarecare interes și pentru agricultură, în ciuda unui teren nu foarte generos. Mulți dintre ei dispun de utilaje moderne și practică o agricultură avansată. Drumurile sunt foarte bune – o caracteristica a Croației, în general -, până și cea mai mică străduța din sat fiind asfaltată. Impresia generală este aceea a unei comunități rurale aflate într-o permanenta relație cu orașul. De altfel, magazinele sunt foarte puține în sate, oamenii deplasându-se constant în orașe pentru aprovizionare. Pe lângă satele menționate, există familii de istroromâni și în localități precum Matulji, Mune, Sucodru, Nova Vas, Labin și altele.

Un aspect aparte al zonei – al Istriei, în general -, îl reprezintă urmele războiului. Sute de case sunt abandonate, multe dintre ele fiind în parte dărâmate sau stand să se prăbușească în orice moment. Materialul de construcție specific zonei este piatra, ea fiind utilizată și pentru anexele din gospodărie și chiar pentru a îngrădi un lot sau altul – în afara satului, spațiul de lângă case este, în cea mai mare parte, deschis.

Există foarte puține tradiții active, ele fiind legate, în cea mai mare parte, de sărbători creștine – Sfântul Andrei, începutul postului etc. Localnicii organizează un carnaval și au un grup folcloric cu un repertoriu propriu și cu un costum oarecum asemănător, din punct de vedere coloristic, dar și simbolic, cu cel al călușarilor de pe la noi.

Oamenii nu spun ca vorbesc istroromâna, ci un dialect numit "jeianschi " - în localitatea Jeiăne – sau "vlåschi " - în Sușnevița și în celelalte localități. Sunt foarte ospitalieri, lipsiți de tensiune socială sau de alt fel și dornici de a vorbi cu românii. Curioși să știe cuvinte românești, pun întrebări și fac comparații cu propriul vocabular. Dialogul cu ei reprezintă prilejul unui studiu lingvistic extrem de interesant, cu atât mai mult cu cat cei mai mulți vorbesc și croata și italiana. Câțiva vorbesc engleza, germana și chiar un dialect croat din regiune. Semne ale vizitelor altor grupuri de români există la tot pasul, localnicii arătându-ne cărți, reviste, discuri sau casete audio în limba română. Materialul scris este, însă, aproape în totalitate, nefolosit, fiindcă ei au folosit dialectul istroromân numai la nivelul conversațional. Nu scriu și nici nu citesc în istroromână sau în română.

Reprezentanții Muzeului ASTRA s-au întors cu un important material documentar: zeci de interviuri cu localnicii, schițe ale așezărilor și ale tipurilor de arhitectura, observații legate de costumul tradițional, de muzică și de viata comunității, câteva mii de fotografii cu oameni și locuri. Prima etapă a proiectului a fost, așadar, rodnică. În lunile care urmează, toata aceasta documentație va fi studiată în amănunt și se va trece la celelalte etape: expoziția, concertul, colecția de articole și filmul documentar. Proiectul de cercetare a comunității istroromâne nu reprezintă un demers izolat, muzeografii Complexul Național Muzeal ASTRA, susținuți de către Directorul General al instituției, domnul prof. dr. Corneliu Bucur, manifestând un interes deosebit pentru existența comunităților românești din afara granițelor țării.

Ovidiu Baron