Croația, 12 octombrie, 2013. Călătorim spre Rijeka, orașul unde suntem așteptați de colegii de la Muzeul Orașului și cei de la Institutul de Cercetări Istorice al Academiei Croate de Științe și Arte. Drumul de la Novi Sad până la Rijeka se parcurge pe autostradă în cel mult șase ore. În acceași zi, 12 octombrie, continuăm în munții Velebit, pe urmele vlahilor care au trăit odinioară aici, emigrând pe parcursul anilor sau fiind strămutați, unii pe insulele Krk și Rab, iar alții în peninsula Istria. În zilele următoare, împreună cu Branko Kukurin de la Academia Croată și Ervin Dubrović de la Muzeu, vizităm mai multe orașe și localități mai mici. Facem aceasta pentru a cincea oară în ultimii patru ani și colectăm, de fiecare dată, noi informații, documente istorice și imagini despre viața și satele istroromânilor din Istria care, din an în an, sunt tot mai puțini.

Am scris în mai multe rânduri, după campaniile de documentare pe teren, despre această populație străveche care dispare treptat, despre trecutul ei și situația în care se află acum. Am consemnat și despre unele dintre stațiunile turistice și frumoasele orașe istorice din Istria și trecutul lor milenar: Pola, Rijeka, Volosko, însă nu și despre celelalte câteva centre și stațiuni turistice unde am petrecut mai multe zile, legând prietenii cu oamenii locului. Voi încerca să fac asta acum, dragi cititori, după ce am reușit să mă documentez mai temeinic despre aceste impresionante ținuturi și peisaje luxuriante, despre vestigiile și cetățile de pe coasta istriană sau din interiorul peninsulei și când am o imagine reală despre toate cele văzute de atâtea ori.

Peninsula Istria poate fi considerată ea însăși o "țară" cu oameni diferiți de cei din țara proprie, mulți dintre ei recunoscând chiar că sunt și se simt mai mult istrieni decât croați. Adevărul este că din punct de vedere economic, dar mai ales turistic, Istria este cea mai dezvoltată zonă a Croației. În prezent, această regiune are o capacitate de cazare a peste 250.000 de turiști pe noapte în cele 142 de hoteluri, 23 de stațiuni și 43 de locuri de camping. Principalele stațiuni turistice: Rovinj, Opatija, Lovran, Poreč, Pola...sunt relativ mari și au atracții istorice importante, care datează încă de pe timpul romanilor. Istria a avut un trecut extrem de agitat, soarta ei fiind, pe rând, "trecută din mână în mână" sub Imperiul Roman, Republica Veneția, Imperiul Habsburgic, Franța lui Napoleon, din nou sub Habsburgi, apoi sub Italia, între 1918 și 1943, o perioadă scurtă chiar sub Germania nazistă, fiind apoi integrată Iugoslaviei până în 1990, când devine parte a Republicii Croația. Istria nu s-a implicat în conflictele din 1990 cu Serbia, fapt de care sunt mândri toți istrienii cu care am avut ocazia să comunic și să colaborez. Influențele italiene se simt încă peste tot. Istria a făcut parte din Italia timp de 25 de ani (1918-1943), având o populație majoritar italiană care, însă, când a fost integrată în Iugoslavia, s-a retras în țara mamă (circa 380.000). Mii de italieni încă mai trăiesc aici. Locuitorii acestei peninsule, fie că sunt italieni, croați, sloveni, sârbi sau istroromâni, vorbesc fluent italiana. Am întâlnit mai mulți istroromâni din Brdo, Șușnievița și Jeiăni care trăiesc și lucrează la Triest, în Italia, dar care și-au păstrat casele părintești în satele natale. Mulți dintre istrienii plecați în Italia sau în Slovenia revin acasă, unde se ocupă de cultivarea pământului. Viticultura este pe primul loc, iar în ultimii ani istrienii au devenit preocupați de recultivarea vechilor plantații de măslini și smochini, dar și de turismul rural, care s-a dezvoltat foarte mult. În satele istriene pe care le-am vizitat în ultimii ani nu am întâlnit un istrian, respectiv istroromân, care și-a vândut sau intenționează să-și vândă casa păritnească, fie că trăiește într-o casă nouă pe litoral, la Triest, Veneția, Ljubljana sau mult mai departe, în Ameria sau în Australia. Iată că mesajul marelui poet român din Chișinău, Grigorie Vieru, este respectat de toți "românii", chiar și de cei din Istria, de cei din lumea noastră, fie ea chiar și imaginară.

Rijeka este cel mai mare oraș din golful Kvarner. Acest un oraș-port aglomerat a devenit un centru urban important abia spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când s-a construit calea ferată ce a făcut legătura cu Viena și Budapesta și când orașul s-a dezvoltat ca port. În apropiere de Rijeka s-au construit mai multe stațiuni turistice: Opatija, Ičići, Lovran, Moščenička Draga... Opatija, cea mai frumoasă stațiune de lux de pe Litoralul Mării Adriatice, a fost ridicată de nobilii austrieci și de Curtea de la Viena pentru dinastia regală. Aici, foștii regi din multe țări europene și-au găsit loc de odihnă și distracție. Opatija a fost stațiunea preferată a împăratului Franz Josif, a lui Franz Ferdinand și Vilhelm al Germaniei, dar și a regelui Carol al României. De la Rijeka până la aceste stațiuni se mergea cu tramvaiul sau pe mare, cu vapoarele și vaporașele ce plecau din portul care se află în imediata apropiere a gării. Rijeka atrage turiști străini prin hotelurile și vilele sale luxoase, dar și prin trecutul său milenar. Pe dealul din apropierea orașului, lângă șoseaua spre Karlovac, se află cea mai veche zidire din golf, fortăreața Trsat, ale cărei fundații datează din perioada preiliră. Aici, în secolul al XIII-lea, francopanii de pe insula Krk au înălțat castelul din ziua de azi. Vizavi, dacă urci din centrul orașului pe 561 de trepte, ajungi la Biserica Notre Dame, despre care se spune că este locul unde Maria și Iosif au petrecut trei ani după ce au fugit din Nazaret, în drumul lor spre Italia. În apropiere curge râul Rječina care se varsă în Marea Adriatică mai jos, lângă hotelul "Kontinetal." În timpul ocupației italiene, Rječina a făcut granița naturală între vechea Iugoslavie și Italia. Prietenul Branko Kukurin, cercetător științific la Academia Croată de Științe și Arte, ne vorbește detaliat despre aceste locuri. Coborâm împreună spre centrul orașului. În drum vizităm Teatrul Național Croat, cu speranța că îl vom întâlni aici pe actorul Rade Šerbedžija, fost coleg de liceu și bun prieten al lui Kukurin. Am avut norocul să-l cunosc în urmă cu mulți ani la Festivalul "Sterijno Pozorije" din Novi Sad. Din păcate, Šerbedžija era plecat la Zagreb. Clădirea Teatrului din Rijeka, una monumentată, a fost proiectată la sfârșitul secolului al XIX-lea de către arhitecții austrieci Fellner și Helmer. Primul spectacol, "Aida" de Verdi, s-a dat aici în toamna anului 1885.

Costa Roșu