Popas în "Târgul de aur" de la poalele Munților Trascău

Alba Iulia, 8-10 mai 2014. împreună cu Todor Ursu, directorul Institutului de Cultură al Românilor din Voivodina, particip la Târgul de Carte "Alba Transilvana." Lansăm cărțile Editurii ICRV, participăm la manifestările organizate de instituțiile județene din Alba Iulia și stabilim relații de colaborare cu mai multe institute științifice ale Academiei Române și ale Asociației Naționale a Oamenilor de Creație din Moldova. La Alba Iulia suntem așteptați de domnii Radu Neag și Ioan Bâscă, consilieri ai domnului Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba, cu care ne întâlnim a doua zi, și de doamna Mioara Pop, directorul Bibliotecii Județene "Lucian Blaga", inițiatorul și organizatorul acestor manifestări alba-iuliene.

După aproape trei zile petrecute la Alba Iulia continuăm spre Țara Moților, cunoscută și ca Țara de Piatră din Munții Apuseni, situată în județele Alba, Bihor, Cluj și Hunedoara. Probabil că cititorul se întreabă: De ce Țara... și nu regiunea, ținutul sau altcum? În primul rând, mai există Țara Oașului, Țara Făgărașului, Țara Bârsei sau Țara Hațegului. Termenul respectiv este, de fapt, unul arhaic și nu implică vreun statut social sau administrativ, ci se referă, în genere, la o zonă izolată, inaccesibilă din Carpați, cu o istorie veche a luptelor pentru drepturi politice. Așa cum a fost cazul în Țara Moților cu răscoala lui Horea, Cloșca și Crișan (1784-1785), din Munții Apuseni. Apusenii sunt, de altfel, munți ai Transilvaniei, parte a Carpaților Occidentali, cu cel mai înalt vârf Curcubata Mare, de 1849 metri, cu vârful Vlădeasa, de 1836 metri, și Muntele Mare, de 1826 metri. Întreaga zonă este cunoscută prin peisajele ei impresionante și cele peste opt sute de peșteri, ca "Focul Viu", "Scărișoara", "Vârtop" sau "Peșterea Urșilor."

Moții trăiesc în satele și cătunele împrăștiate din aceste ținuturi, aproape toate la altitudinea de peste 1.400 m. Ocupația lor principală a fost și tot mai este industria lemnului sub toate formele ei. Moții fac ciubere, donițe, șindrile și cercuri de legat vasele, dar și poduri, grinzi și lațuri. Mulți dintre moți încă se mai ocupă cu facerea de pieptare și cojoace. Cei mai săraci dintre ei sunt cercuitori, care fac cercuri și le vând la târguri sau prin satele ardelene. O altă ocupație a moților, îndeosebi a celor din împrejurimile Abrudului, este mineritul. Din păcate, tot mai puțin, fiind închise minele de aci, dar și cele din Roșia Montană, aflate la numai câțiva km. depărtare.

Ceea ce este interesant de amintit, este faptul că în multe cauzri și în repetate rânduri, cu diferite ocazii, s-a pus întrebarea: Care este originea moților? Unii istorici consideră că ei sunt descendenți ai celților, alții că sunt descendenți ai slavilor sau ai triburilor germanice, datorită culorii blonde a părului și a ochilor albaștri. Cea mai apropiată de adevăr este, totuși, teoria că moții sau țopii (cuvânt care derivă de la zopf, în germană, pe românește, chică, respectiv moț) sunt urmași direcți ai dacilor sau ai coloniștilor romani aduși de împăratul Traian după ocuparea Daciei, pentru a exploata minele de aur de aci. Pe această temă au fost formulate până acum vreo 70 de teorii, niciuna, însă, nu a fost acceptată de istorici. Oricum numirea de moți vine de la moțul de păr pe care îl purtau vechii moți și care era, cu adevărat, un obicei dac.

Iar în ceea ce priește asemănarea moților cu ceilalți români, de asemenea există multe teorii. Reputatul folclorist și cercetător prof. Tache Papahagi spune, în lucrarea sa "Cercetări în Munții Apuseni", că "raportând această frântură etnică daco-romană, adică moții, la întregul românism, prima și cea mai importantă constatare, pe care o putem face, este că atât psichologicește, dar mai ales din punctul de vedere al fizicului și al geografiei umane în general, moțul reprezintă o entitate aparte, caracteristică și care nu prezintă asemănare frapantă cu nicio altă ramură românească decât nmai cu istroromânii. Chiar din prima călătorie făcută în Munții Apuseni, tipul moțului mi-a reamintit pe cel al istroromânilor, pe cari i-am vizitat în 1919. La această asemănare vine să coroboreze și latura linguistică, și anume, rotacismul.

...Într-adevăr, singurele populații de origine romană cu această paritcularitate lingvistică a rotacismului, care constă, între multe alte schimbări și reguli fonetice, în înlocuirea consonantei n prin r, sunt moții și românii istrieni de pe coasta Dalmației, dintre Fiume și gara Sf. Peter (câteva sate de la poalele Muntelui Magiore). Această particularitate lingvistică se întâlnește, la moți, numai în comunele situate pe văile Râului Mare și Râului Mic (sau Arieșul Mare și Arieșul Mic), mai sus de Câmpeni."

Care o fi, de fapt, adevărul cu privire la această asemănare între cele două graiuri: al moților și al istroromânilor, ne punem întrebarea: Sunt istroromânii de pe coasta adriatică originari din Țara Moților, sau, poate, mulți istroromâni vor fi venit aici fie în calitate de coloni, fie pentru a lucra în minele de aur. Mai ales că în minele respective lucrau minieri iscusiți, aduși încă de împăratul Traian din Dalmația, deci de pe coasta adriatică și poate că ulterior vor fi venit și de pe coasta istriană a Adraiticii urmași ai românilor plecați odinioară cu turmele lor în lumea largă.

Prima localitate care ne întâmpină în drumul nostru spre Câmpeni - fosta capitală a Țării Moților, unde suntem așteptați de domnul deputatul în Parlamentul României Cornel Olar, fost primar al Comunei Horea, unde vroiam să ajungem - este Zlatna. În satul lui Horea și în cele învecinate, ai căror moți au luptat alături de Horea, Cloșca și Crișan, care, în urma înfrângerii au fost exilați în Banat, stabilindu-se în satele Toracu-Mic și Toracu-Mare, Iancaid, Ovcea (cei mai mulți), Glogoni și Iabuca, de lângă Panciova. Intenționăm stabilirea unei colaborări între satele noastre și cele de origine a populației acestora, ceea ce am și reușit să facem.

Zlatna, fostul "Târg de aur de la poalele Trascăului

Orașul sau, mai bine zis, orășelul Zlatna are o populație de 7.500 de suflete, majoritatea fiind români, și este situat între cele două lanțuri muntoase: Munții Trascău și Munții Metaliferi, pe ambele maluri ale râului Ampoi. Zlatna este menționată istoric pentru prima dată în anul 1347, ca la numai 40 de ani după accea să fie ridicată la rang de oraș, cunoscând pe parcurs o dezvoltare foarte accelerată datorită industriei miniere. La Zlatna a fost instalată prima mașină cu aburi din Transilvania, la Zlatna au venit munciotri germani, slovaci și dalmați pentru a lucra în minele de aur de aici. De altfel, pe locul Zlatnei de azi a existat, în perioada romană a lui Traian, așezarea antică Ampellum, important centru de exploatare a aurului, cunoscut în întreg imperiul. Chiar și mai înainte, în epoca bronzului, aci era prezentă așa-numita "Cultură Wietenberg." Astăzi, pe teritoriul orașului se află un important tezaur de vestigii arheologice, monumnete istorice, monumente de arhitectură și de artă, statui..., precum și patru biserici, din care una datează încă din anul 1424, cu picturi murale interioare din secolele XV și XVIII.

Contiunăm spre Abrud, prin superbele ținuturi de legendă, prin cea mai bogată regiune în metale nobile din centrul Europei, în care minele de aur și de argint de aici au fost exploatate fără întrerupere de la Hristos încoace.

Aici e "locul unde poți să alegi între libertatea pădurilor, sclavia aurului și aventura unei călătorii spre centrul pământului...“

"Coame domoale cu poieni presărate cu case împrăștiate ca stelele pe cer. Biserici de lemn și mănăstiri, chei și defilee, peșteri și lacuri antropice, castele și cetăți, istorie și speranță. Aici poți vedea peșteri cu cascade de 80 de metri, săli gigantice de sute de metri, râuri subterane de peste 5 km, peșteri de peste 50 km lungime, cu portaluri de 70 de metri, cu urme ale prezenței omului de peste opt mii de ani, galerii de mină de două mii de ani, cea mai veche biserică de lemn din Transilvania, printre cele mai mai mari cristale de calcit în peșteri, din lume, cel mai mare zăcământ de aur din Europa, pârtii de schi, trenuri mocănițe, tradiții unice, liniștea poienilor, fâșâitul coasei prin iarba umedă, urși, lupi, mistreți, cerbi și căprioare, mituri și legende cu vâlve, balauri și zmei, cu comori nemaiauzite... Și oamenii, oamenii, aceste fințe dumnezeiești care au sfințit locul și care îți vor deschide ușa și sufletul la orice oră din zi și din noapte. " (Munții Apuseni, Editura GRAI, Alba Iulia, 2011).

Costa Roșu

Bibliografie

Ion Mărgineanu, Horia - Munte al vrerurilor noastre, Alba Iulia, 2000
Județul Alba. Istorie, cultură, civilizație, Alba Iulia, 2013
P.Binder, Geografia istorică a Munților Apuseni în orânduirea feudală, în Apulum, XIII, 1975
Călătorie în timp în Țara Moților, Ghid turistic complex pentru Zona Ghețarului Scărișoara, Alba Iulia, 2008
I.Mărgineanu, Oameni din Munții Apuseni, Alba Iulia, 2003