Istroromâna (numită vlwaški de către nativi) este o limbă romanică din familia “dialectelor” românești, vorbită în unele sate din nord-estul Istriei: între munții din Ciceria, în satul Žeʹywan sau Žiʹywan (it. Seiane), și mai la sud, dincolo de munți, la Sušʹnjevitsa (it. Valdarsa) și în cele câteva minuscule sate sau case țărănești din jur, care dau spre câmpia unde cândva se întindea lacul Čepić. În mare parte alogloții din regiune îi numeau pe locuitorii satelor meridionale vlahi, iar limba lor čiribiri,uneori cu sens ușor peiorativ (S. Pușcariu, vol. II, pag. 52; A. Dianich, pag. XVII-XVIII; v. bibliografia): vorbitorii de vlwaški, însă, nu au un etnonim pentru a se indica pe ei înșiși și, poate din cauza unui firav sentiment identitar, folosesc derivate de la numele satelor (de exemplu, Sušnjevtsi de la Sušʹnjevitsa) sau pronumele nwoy (it. noi), și nu le place de regulă apelativul de vlahi. Locuitorii Ciceriei sunt cunoscuți sub numele de ćići, iar limba lor, care este o variantă a vlwaški, sub numele de žeywanski.

Astăzi, vlwaški este o limbă în curs de dispariție rapidă: după masivul exod al istrienilor, fiumanilor și dalmaților din teritoriile ocupate de partizanii comuniști ai lui Tito spre sfârșitul celui de-al doilea război mondial, au rămas foarte puțini vorbitori (v. infra) în satele istorice mai sus menționate, în timp ce, o aflăm de la Ireneo della Croce (Historia Antica, e Moderna… della città di Trieste… Venezia, 1698, libro IV, cap. VII), în secolul al XVII-lea comunitatea lingvistică era relativ numeroasă în Istria: la începutul secolului XX populația era încă în jur de 3.000 de persoane.

Ipotezele asupra provenienței acestui grup lingvistic sunt cât se poate de variate. Mi se pare convingătoare aceea a lui Emanuele Banfi (Storia linguistica del sud-est europeo. Crisi della Romània balcanica tra alto e basso medioevo, Milano 1991) și a altora, conform căreia acest grup venea dintr-un loc neprecizat din Balcani, și a ajuns în Istria fie în căutare de pășuni și terenuri cultivabile, fie ca urmare a presiunii otomanilor. Odată cu dezagregarea Imperiului Roman, și în Balcani latina s-a fragmentat, iar populațiile care vorbeau variante locale ale limbii romanilor s-au redus, cu timpul, la patru enclave. În felul acesta s-au format cele patru dialecte românești, respectiv, după cum se știe, dacoromâna, aromâna, meglenoromâna și istroromâna. Aceste grupuri au fost generic denumite vlahi sau vlachi de către populațiile înconjurătoare care vorbeau alte limbi, cu un termen de origine germanică care înseamnă “popor”, în cazul acesta, “popor care vorbește latina”.

Aici, o discuție teoretică despre diferențele între limbi și dialecte nu are sens: totuși, prefer să consider vlwaški o limbă și nu un dialect românesc. Dacă este adevărată ipoteza balcanică, nu ar exista nicio legătură directă cu dacoromâna; în rest, nu avem dovezi că au existat contacte cu dacoromâna începând cu secolele XIV-XV, adică de când apare atestată vorbirea acesteia în Istria: într-o atât de lungă perioadă de timp vlwaški, cum e firesc, a evoluat într-o manieră autonomă, asimilând împrumuturi din italiană, croată și, uneori, și din alte limbi (de exemplu, din cei doi termeni care înseamnă “taxe”, frwanjki își arată clar proveniența din franceză, în timp ce 'šteure provine din germană, dar e greu de spus dacă prin italienescul “steure”, utilizat din secolul al XVIII-lea în teritoriile italiene ale Austro-Ungariei, și conservat în ladină în forma steore).

Istroromâna nu are o tradiție scrisă și nu există un singur mod pentru a o transcrie: aici urmăresc, simplificând, sistemul pe care l-am elaborat pentru Vocabularul Istroromân–Italian pe care l-am publicat (vezi bibliografia) și care avea scopul de a facilita lectura chiar și vorbitorilor înșiși care cunosc, în afara propriei limbi, italiana și croata.

Reiau aici doar grafemele diferite de cele din italiană, pe care le-am folosit în acest articol: č (it. cielo); ć (croato kuća); ə (fr. petit); g (it. gatto); h (ingl. behind); k (it. casa); lj (it. aglio); nj (it. gnocco); š (it. scelto); ts (it. zio); y (it. ieri); z (it. rosa); ž (fr. jour). Grupurile ea, wa, wo (cu semivocale minuscule), sunt diftongi ascendenți și semivocala este slabă, astfel încât în discursul rapid este adesea omisă. Accentul (ʹ) precede silaba tonică și nu este marcat nici pe cuvintele cu accent pe penultima silabă, nici pe monosilabe. Liniuța (-) servește la unirea encliticului de cuvântul precedent, creând astfel, în vederea accentuării, un singur cuvânt.

La New York

E extrem de dificil să se facă o estimare a persoanelor care mai vorbesc încă vlwaški în lume: datele pe care le voi furniza în acest articol derivă din știrile pe care le dețin în calitate de membru, eu însumi, al acestui grup lingvistic, ca și din sondajele pe care le-am efectuat printre informatorii mei în Croația și la New York, și trebuie să fie considerate date aproximative și ipotetice: este imposibilă efectuarea unui adevărat recensământ, care, de altfel, nu a fost făcut niciodată. După cel de-al doilea război mondial, vorbitorii s-au împrăștiat în cele mai variate regiuni ale lumii, din Italia până în Statele Unite, din Argentina până în Canada etc.: dacă se ia în considerare cât de primitive și de mizere erau satele de proveniență, poate părea desigur paradoxal că astăzi locul unde s-a așezat grupul cel mai numeros este bogata și dezvoltata metropolă a New York-ului, în special Brooklyn și Queens, și zona învecinată a New Jersey-ului. Se spune că această comunitate ajunge până la 400/500 de persoane, dar dacă se iau în calcul doar bătrânii din prima generație, care efectiv mai vorbesc încă vlwaški, probabil că numărul lor nu se ridică la 200 de persoane. Aproape toți au ajuns în prezent la o situație prosperă, dar în satele lor de origine erau țărani săraci, uneori analfabeți sau semianalfabeți.

Atât în Istria, cât și în lume, înainte și mai ales după exod, toți vorbeau și vorbesc, în afară de vlwaški, una sau mai multe limbi, în special italiana și croata în varianta istriană: limba-mamă, considerată ca având un prestigiu redus, este alternată cu limba străină în funcție de necesitate, rămânând însă mereu subordonată: este vorba despre un fenomen cunoscut în sociolingvistică ca di- sau pluri-glosie. Dar e greu de spus câți din acești vorbitori folosesc efectiv acasă vlwaški. În contactele cu locuitorii și în instituțiile publice utilizează, desigur, engleza: dar deseori engleza este folosită și în casă și între vorbitorii de vlwaški înșiși, pentru că aceasta a fost asimilată și a devenit într-un fel adevărata limbă de uz comun, constituind astfel un alt pericol pentru supraviețuirea limbii vlwaški.

Situația lingvistică rezultă încă și mai complexă dacă se iau în calcul diversele “căsătorii mixte‟ cu persoane nevorbitoare de vlwaški: de regulă, vorbitorul de vlwaški se adaptează la limba partenerului: foarte rar se întâmplă ca partenerul să învețe vlwaški, care dintotdeauna a fost considerată de nativii înșiși, după cum am menționat deja, o limbă de rang inferior chiar în locurilor lor de origine.

Este bineînțeles dificil ca fiii acestor cupluri mixte, născute la New York, să vorbească limba părinților lor: mai mult, nici măcar fiii cuplurilor istroromâne, în mare parte, nu o mai vorbesc, chiar dacă uneori o înțeleg: probabil că numărul celor care o mai vorbesc nu ajunge la zece; a treia generație deseori îi ignoră până și existența. Se preconizează că la New York limba va dispărea în scurt timp, cu declinul firesc al generației primilor migranți.

Dar este de semnalat că la New York există încă posibilitatea, pentru cei care vorbesc sau înțeleg limba, să mențină legăturile de limbă, cunoștințe și prietenie între persoane (nunțile și mai ales înmormântările sunt ocaziile cele mai frecvente pentru întâlniri); ei păstrează și anumite obiceiuri tradiționale (de exemplu, în bucătărie), în ciuda depărtării de țara natală, care durează de foarte mult timp: ocaziile pentru a se reîntoarce în Istria și a-și revedea ultimele rude și ultimii prieteni rămași acolo nu sunt multe.

E normal faptul că familiile, așezate în megalopolisuri, s-au adaptat rapid, ca peste tot, la tehnologia modernă și la organizarea și structurile unui mare oraș, pentru care au împrumutat termenii englezești ca atare sau i-au adaptat fonologiei și morfosintaxei propriei limbi. Reiau aici câteva împrumuturi pe care le-am înregistrat vorbind cu rudele și prietenii mei din New York, și care mi se pare de uz curent: oh my God, basement, so, building, city, piecework, you know etc.; numele proprii pentru persoanele din a doua generație născute la NY sunt adesea englezești, ca Nicholas, Alyssa, Paul, John, Jessica etc., după moda momentului; uneori chiar numele tradiționale ale bătrânilor veniți din Istria sunt traduse, ca Pepo→Joe etc. De altfel, și în Istria, pe vremea când aparținea Italiei, se dădeau deseori copiilor nume neașteptate ca, de exemplu, Genoveffa, Guerrino, Silvio, Alma etc., în timp ce după război se dădeau nume croate ca Davor, Mirjana și altele.

În schimb, exemple de împrumuturi adaptate sunt: mayor > mayoru, subway > ʹsobova, box > baksa, test > test, iar la plural ʹtesture, diabetes > dayabete, elevator > liveta etc.

Este greu de spus dacă aceste ultime împrumuturi au devenit de uz curent, intrând cu drepturi depline în limbă, sau sunt forme de idiolect ale unei persoane sau ale unei familii. Migrația spre New York, în realitate, a început deja imediat după primul război mondial și chiar mai devreme, deși lipsește o cercetare în acest sens: tatăl meu, spre exemplu, care era marinar, a lucrat clandestin la New York între anii 1925-1930 și locuia la un văr stabilit anterior în oraș. În timpul celui de-al doilea război mondial, mulți marinari au “dezertat” și au rămas la New York, reușind ulterior să obțină cetățenia, astfel încât să-și poată aduce și familiile. Situația istorică și lingvistică a limbii vlwaški și a vorbitorilor ei din New York nu a fost niciodată studiată: pentru câteva idei vezi și Vocabularul pe care l-am publicat în 2011.

În Istria

Condiția limbii este extrem de gravă în satele istorice din Istria. Deja în prima jumătate a secolului XX limba dispăruse complet din localități ca Leʹtay, ʹGrwadinje etc.: astăzi vorbitorii din Istria sunt circa șaptezeci în satele din sud care au supraviețuit (Sušʹnjevitsa, Sukodru, ʹNoselo, Senoʹvik,pe de o parte, și Bərdo și diviziunile sale, pe de altă parte, în ansamblu denumite ʹBəršćina), în timp ce la Žeʹywan varianta septentrională a istroromânei, numită žeywanski, este vorbită de circa patruzeci de persoane. Satele meridionale, la rândul lor, folosesc fiecare o variantă a limbii cu diferențe fonetice și morfosintactice minime, dar perceptibile, în timp ce acestea sunt mai semnificative între sud și nord, permițând totuși o discretă intercomprensibilitate. Toți acești vorbitori, însă, folosesc nediferențiat vlwaškiși croata. Prezența acestor variante, într-o comunitate mai degrabă mică și dezagregată în sate chiar depărtate între ele, depinde de mulți factori: mobilitatea redusă a vorbitorilor și, deci, schimburi lingvistice reduse mai ales între locuitorii din sud și cei din nord, absența unei limbi scrise și lipsa școlilor în vlwaškiși, în consecință, absența unui standard; izolarea ce ține de lipsa de străzi și alte mijloace de comunicare: exista o unică stradă “albă” de la Chersano la Valdarsa și mai departe, care însă nu permitea să se ajungă la 'Bəršćina decât pe cărări sau poteci pentru catâri. Lipseau telefonul, electricitatea și apeductul care au fost introduse abia în anii '70/'80. Apoi au fost asfaltate și străzile.

Astăzi, sigur că situația s-a schimbat, dar s-au schimbat și locuitorii, pentru că vorbitorii de vlwaški,au plecat în cea mai mare parte și multe case sunt în ruină. Dar, așa cum în 1922 tânărul învățător Andrei Glavina a reușit nu doar să obțină instituirea “Comunei Valdarsa”, ci și să deschidă o școală în limba vlwaški, care, însă, a încetat după doar 5 ani din cauza morții precoce a învățătorului (N. Feresini, v. bibliografia), astăzi, în școala de limbă croată din Sušʹnjevitsa, Viviana Brkarić predă unei duzini de școlari care o doresc, ceva din limba bunicilor și strămoșilor lor.

Se poate nota, desigur, o anumită diferență și între limba vlwaški din New York și cea care rezistă încă în Istria: cele două variante au suferit influența, una a englezei, după sosirea exilaților în Statele Unite, cealaltă a croatei, de când teritoriul a trecut sub suveranitate croată. Totuși, controalele pe care le-am putut efectua m-au convins că vlwaškidin New York a conservat mai bine formele mai apropiate de vlwaški vorbită în Istria înainte de exod și, cu alte cuvinte, mai “autentice”, în timp ce în Istria, din 1945, presiunea croatei asupra acestei limbi minoritare fără școli și fără scriere a fost mult mai energică decât în trecut.

În lume

Nu am o percepție exactă, în schimb, despre condiția limbii vlwaški din alte părți ale lumii: în general, este vorba despre persoane și familii izolate, care asimilează mai ușor împrumuturile limbii locului în care trăiesc și își pierd mai rapid propria limbă. La Trieste trăiesc câteva familii, dar din cauza dispariției bătrânilor din prima generație și a căsătoriilor cu localnici, limba este vorbită puțin și primește un mai mare număr de împrumuturi italiene. La Pisa trăia un mic grup de șase sau șapte persoane cărora le plăcea să vorbească vlwaški, dar am rămas eu singur. și grupul din Fiume, practic necunoscut cercetătorilor, numeros înainte de război, aproape a dispărut după exod.

Un text istroromân inedit

Cu titlul de exemplu pentru vlwaški vorbit la New York, și ca o ulterioară contribuție la formarea unei arhive de texte înregistrate pe suport electronic și transcrise, public aici un scurt fragment inedit al unei mai lungi înregistrări pe care am realizat-o în luna martie 2014, urmată de o traducere care însoțește literal discursul informatoarei. Aceasta vorbește varianta din ʹBəršćina. Subiectul este începutul dificil al vieții în NY.

Textul

Nwoy-an veʹrit ən ʹMerika ku o valiže na pwol prwazna ši ku činč dolar… dupa twot ča-n treʹkut, mware mware siroʹmwašćina. Dupa vwoyska verit-an woča se pwote ziče gwolj ši resʹkutz, ši pošʹnjit de čiya renće, ši veʹrit pira ur punet yuva-n kumpaʹrwat kwasa, ši kwasa plaʹtit de pwatru faʹmiliye, ši kumpaʹrwat čəsta kwasa yuva žiʹvin.

Maryo pošnjit-a luʹkrwa ən restaurante, ye štivut-a taliywanski dosti kaši za meare luʹkrwa, yo misʹles ke forši uri do zile spelaveyt-a piʹywatele, ma gospodwaru zwayno veʹzut-a ke ye pwote may ćwaro, ši l-a pus neka lukra salwate, ši ʹzwalika vreame mes-a šwa renće ku čwa. Ši pwokle yo nu štiv čire lj-a zis ke-n ur lwok faʹlea kogo, so farde fi kogo ye s-a priženʹteyt, ši zis-a kaši ke nu-y kogo, ma ke se tenʹdea ši ke se ra ənmeʹtzwa zwayno, ši l-a lwat za nuškət vreame čiya. Pa pwokle mes-a la ur lwok, rabit-a pitzaywolu, so mes-a koʹlo ma ye n-a svwoyni pitza faʹkut mwanće. Ma ye, tu štiyi, Maryo fost-a ši šimʹpatico, pyažeyt-l-a. Čwa vwota za luʹkrwa n-wa raʹbit šti merikwanski gaʹney, s-ay mes ən taliywanske ʹlwokure, ma ye, ya, vwalje vwalje s-a-nmeʹtzwat ʹstvwarurle č-a fost potriba. Ye pošʹnjit-a o vwota dwa letzyoni, wam inka čwale teake kwasa. Ši pwokle ye de čiya mes-a ćwa, ma veće vut-a rušire meare la gospodwaru ke gospodwaru lj-a fost dužən nušte, ši vut-a rušire-ntreʹbwa se pinez; so me čwače mes-a ši-ntreʹbwat-a ši spus-a: tunče zis-a gospodwaru de pitza kaši: «Mire mnj-a piyaʹžeyt, ma ye mnj-a čuda pinez zgoʹrit!» . Priviše spečiya! Ši čwa vwota me čwače l-a lwat ən lwoku yuva ye luʹkrwat-a, fost-a inka dwoy de yelj č-a fost kogi, yelj-a fost din Čepić, ši čiya pošʹnjit-a kaši treti kogo. Ši ala fine veʹrit-a šef.

Yo-m mes luʹkrwa ən fatoriye, mes-am la ur lwok yuva s-a paʹkeyt čiʹrišnjile-n mike ʹvwažure, maraškino čeriš, čwa pwokle se užeya kən se fačeya o bevwanda, o kən se čeʹvwa spečiya. Alora čiya veriya čiʹrišnjile ən bəčva, ywale vinju twote čwale čirišnji wabe, ma pwokle se fwače un šiʹrop de ʹnuškarlji kemikwali, ši ku tzukor. Ši čwale čirišnji mergu-n čela šiʹrop ši ywale vinju royš. Ši ča vwota se paʹkea ši se pure kuʹhey kəta vreame. Ši lukrwat-a ku mire inka o neagra, ši čiya ča neagra o zi mnj-a spus ke vware nwono nušćin, ma yo nu štiv yuva ča fost-a, nušćin ən sela, ši ke nu l-a mes veće čuda vreame veʹdea, ma ke mislit-a ke va meare ši mnj-a zis: «Štiyi, ča-y piʹrikolo, morešti kavʹtwa perʹke koʹlo-y štrige». E yo-m ljey zis: «N-am nikad misʹlit ke voy ən ʹMerika avʹzi čwa beseada». Ywa mnj-a zis: «No, Mariya, ye štrige, ke yuva-y me nwono nu-y ʹletrika, ywale vwaru fwortza yuva nu-y ʹletrika». Yo-m fost šwa zečudita, miye fost-a čudno čwa avʹzi de ywa…

Traducerea

Noi am ajuns în America cu o valiză pe jumătate goală și cu cinci dolari... după tot ce am îndurat, mare mare sărăcie. După război am ajuns aici se poate spune goi și desculți, și de atunci am început (să mergem) înainte și am ajuns până la un punct că am cumpărat casa, și plătit o casă pentru patru familii, și cumpărat această casă unde locuim...

Mario a început să lucreze într-un restaurant, el știa destulă italiană ca pentru a lucra, eu cred că poate două zile a spălat vasele, dar patronul imediat a văzut că el putea să muncească mai bine, și l-a pus să prepare salatele, și pentru câtva timp a continuat să lucreze. și apoi nu știu cine i-a spus că într-un loc lipsea bucătarul, astfel fără a fi bucătar el s-a prezentat, și a zis că nu e bucătar, dar că se pricepe și că va învăța repede, și l-au luat acolo pentru un timp.

și apoi a mers într-un loc, era nevoie de pizzaiolo, astfel a plecat acolo, dar (în realitate) nu mai făcuse vreo pizza până atunci. Dar el, știi, Mario era și simpatic, îi plăcea. Atunci pentru a lucra nu trebuia să știi să vorbești (engleza) americană dacă mergeai (să lucrezi) în localuri italiene, dar el da, repede repede a învățat lucrurile de care era nevoie. Odată a început chiar să ia lecții, am încă acele caiete (ale sale) în casă. și apoi a plecat de acolo, dar acum îi era rușine să se întoarcă la patron pentru că patronul îi era dator cu ceva, și îi era rușine să își ceară banii; așa s-a dus tatăl meu și a cerut și a povestit (cum stăteau lucrurile): atunci a zis patronul cu pizza, aproximativ: «(Băiatul) îmi plăcea, dar mi-a ars mulți bani! Rumenea prea tare (pizza)!» Atunci tatăl meu l-a luat cu el în localul unde lucra, erau și alți doi care erau bucătari, erau din Čepić, și acolo a început (să lucreze) ca al treilea bucătar. și până la urmă a ajuns (să fie) chef.

Eu am mers să lucrez într-un laborator, am mers într-un loc unde se puneau cireșe în mici vase, cireșe amare, și (produsul) se folosea apoi când se făcea o băutură răcoritoare, sau când se gătea ceva. Atunci le soseau cireșele într-un butoi, ajung toate cireșele alea albe, dar apoi se face un sirop cu anumite ingrediente chimice, și cu zahăr. și acele cireșe merg în acel sirop, și devin roșii. și atunci se închid vasele și se pun la fiert pentru un timp. și cu mine lucra și o (femeie) negresă, și acolo negresa asta într-o zi mi-a povestit că are bunicul undeva, dar eu nu știu unde era (locul) ăsta, undeva într-un sat, și că nu mai fusese de mult timp să-l vadă, dar credea că se va duce și mi-a zis: “știi, e periculos, trebuie să ai grijă pentru că acolo sunt și vrăjitoare”. și eu i-am spus: “Nu credeam că o să aud vreodată în America acest cuvânt”. Ea mi-a zis: “Nu, Maria, sunt vrăjitoare, pentru că unde trăiește bunicul meu nu este curent electric, ele au putere acolo unde nu este electricitate”. Eu am rămas așa surprinsă, mi s-a părut ciudat să aud asta de la ea...

Antonio Dianich
Traducere din italiană de Georgiana Țăranu

Bibliografie esențială

Cantemir, Traian, Texte istroromîne, București 1959
Dianich, Antonio, Vocabolario istroromeno-italiano. La varietà istroromena di Briani (ʹBəršćina), Pisa 2011
Feresini, Nerina, Il comune istro-romeno di Valdarsa, Trieste 1996
Filipi, Goran, Istroromunjski lingvistički atlas/Atlasul Lingvistic Istroromân/Atlante Linguistico Istrorumeno, Pula 2002, 2004
Kovačec, August, Istroromunjsko-Hrvatski Rječnik (s gramatikom i tekstovima), Pula 1998
Maiorescu, Ioan, Itinerar in Istria și Vocabular istriano-român, București 1900; (traduz. ital. di Pantazescu, Elena, Itinerario in Istria e vocabolario istriano-romeno, di Ioan Maiorescu, Trieste 1996)
Morariu, Leca, Lu frați nostri. Libru lu Rumeri din Istrie. Cartea Romînilor din Istria. Il libro degli Rumeni istriani, Suceava 1928
Neiescu, Petru, Dicționarul dialectului istroromân, vol. I, A-C, București 2011 (volumele următoare în curs de tipărire)
Pușcariu, Sextil, Studii istroromâne (în colaborare cu M. Bartoli, A. Belulovici și A. Byhan), București 1906, 1926, 1929
Sârbu, Richard–Frățila, Vasile, Dialectul istroromân. Texte și glosar, Timișoara 1998