While surfing the Internet over the past few days I was very surprised to see a great deal of talk about Istro-Romanians found on international sites. I was that much more surprised by the lack of interest among us, especially here in the suburbs of Labin where they are most numerous, relatively speaking. In all honesty, a few years ago an Association for cultural preservation and promotion of their identity was founded in Šušnjevica, but nothing else has been done in that area. No action has been taken since then, nothing that would suggest any interest for this small and distinct ethnic community, which seems more and more exposed to extinction in part due to assimilation, and in part due to intensive emigration that has been going on for the past 50 years. There are probably more of them in New York than in Šušnjevica, Brdo, Koštrčani, Nova Vas and Jasenovik, and the only Ciribiri club exists in Trieste and, in fact, it is a rather active club. The club publishes calendars and songs, and sheds light on their identity in other ways.

I am under the impression that here at home we politicize too much about Ciribiri, that their identity or, better still, their ethnic links to the area of today's Romania, are still being questioned, which was perhaps less disputable a hundred years ago. I got that impression from writings by Tomas Luciani and Giuseppe Lazzarini, although they too suggest the possibility that Ciribiri might be descendents of Roman legionnaires. The latter of the two maintains that their number just in the Labin area has been higher than what was officially admitted. He even suggests a number of seven thousand! Today there are only several hundreds of them who still communicate with one another in their language which contains many Italian and Slavic words - which is understandable considering the environment in which they lived for centuries. Thus, today they call the village of Noselo, Nova Vas, but they keep calling Jasenovik by its native name Sucodru. August Kovačec, a professor from Zagreb made a great contribution to the study of the Istro-Romanian language last year when he published a very good and extensive Istro-Romanian/Croatian dictionary. Istro-Romanian influence on the neighboring Slavs is also noticeable: the word gonai (to speak) [ed. note: pronounced "ganai"], which is in Labin known as "gonat," and on the island of Krk [Veglia] where Ciribiri also used to live, it is pronounced "ganat".

The Ciribiri who live on this side of Učka inhabit the commune of Kršan, which, along with Istrian region, is expected to contribute the most to the preservation of their identity and survival. Some fifteen-twenty years ago, Bosnian children whose parents worked in the Labin coalmines and lived temporarily in Šušnjevica quickly learned the language of Ciribiri. On the other hand, Istro-Romanians often shy away from their identity. On one occasion, a youngster from Šušnjevica responded angrily to the suggestion that he was Istro-Romanian by saying he was Istrian and nothing else. In a recent census, many of the Ciribiri declared themselves as Croats. The fact is they are bilingual and the older ones also speak Italian. American Ciribiri speak English, their American-born children don't speak Croatian, but their parents taught them their maternal Istro-Romanian language - which they use to communicate with their relatives when they come to visit Istria, the land of their ancestors. It would be good if Ciribiri children in Šušnjevica learned their native tongue in school, even if it's only one hour a week. Would it bother anyone if town names on road signs around Šušnjevica were in both Croatian and Istro-Romanian? After all, this sort of thing was recently introduced in towns and villages of Friuli which brings to our attention the fact that in that part of Italy there are people whose language and heritage is different from the rest of the Italian population. It is interesting that not a single article in the Charter of the Commune of Kršan mentions the existence of Istro-Romanians on its territory; in other words, there is no promise that the local government will help them. Such an article in the Charter would guarantee greater support to the local government for the specific rights of that part of the population living under its jurisdiction.

English translation: Franko Pavicevac

Zaboravljeni Čiribirci?

Surfajući ovih dana Internetom neobično sam se iznenadio koliko je teme o Istrorumunjima ili Čiribircima zanimljiva i intrigantna i u medjunarodnim relacijama. Time sam još više bio iznenađen pomanjkanjem zanimanja za njih među nama, osobito ovdje na području šire Labinštine, gdje su oni još relativno najbrojniji. Istina, prije nekoliko godina u Šušnjevici je osnovana Udruga za zaštitu kulture i promicanje njihova indentiteta, ali se dalje od toga nije krenulo. Od tada je izostala bilo koja akcija, bilo koji čin koji bi dao na znanje da je itko zainteresiran za ovu malu i specifičnu etničku zajednicu, koja je sve više izložena nestanku. Što zbog asimilacije, što zbog vrlo intezivnog iseljivanja u posljednjih pedesetak godina. Zasigurno ih ima više u New Yorku nego u Šušnjevici i selima Brdo, Koštrčani te Nova Vas i Jesenovik, a jedino Društvo Čiribiraca koje postoji djeluje u Trstu i dosta je aktivno. Izdaje kalendare, tiska pjesme i na drugi način održava luč njihova indentiteta.

Moj je dojam da se u nas oko Čiribiraca odveć politizira, da se još uvijek osporava njihov indentitet, odnosno etničke veze sa područjem današnje Rumunjske, što je možda bilo manje sporno prije stotinjak godina. Takav sam dojam stekao čitajući nedavno tekstove Tomasa Lucijanija i Giuseppea Lazzarinija, premda i oni iznose mogućnost da su Čiribirci potomci rimskih legionara. Ovaj drugi pak smatra da ih je samo na Labinsćini bilo mnogo više nego što se onda službeno priznavalo, a on je spominjao čak brojku od sedam tisuća! Danas ih ima svega nekoliko stotina, koji još uvijek između sebe komuniciraju na tom govoru, u kojem ima uz talijanskih i vrlo mnogo slavenskih riječi, što je i razumljivo s obzirom na okruženje u kome stoljećima žive. Tako će oni selo Nova Vas zvati Noselo, ali će za Jesenovik zadržati svoj naziv Sucodru. Najveći doprinos izučavanja tog govora dao je zagrebački profesor August Kovačec, koji je lani napisao vrlo kvalitetan i opširan Istrorumunjski-hrvatski riječnik, knjigu koju se već danas traži "medezija". A da njihov utjecaj na susjede Slavene nije bio nezamjetan, prema svemu sudeći svjedoči i riječ gonai [ed. note: pronounced "ganai"] (govoriti), koju Labinjani poznaju u obliku "gonat," a na Krku , gdje su donedavno zivjeli takodjer Istrorumunji, ta se riječ izgovara kao "ganat".

Čiribirci s ove strane Učke danas žive na području Općine Kršan, od koje se najviše očekuje da, uz pomoć Istarske županije, doprinese očuvanjun njihova indentiteta i opstanka. Prije petnaestak-dvadesetak godina, mali Bosanci, čiji su se roditelji privremeno nastanjivali u Šušnjevici, radeči u labinskim rudnicima.brzo su naučili govor Čiribiraca. U današnje vrijeme čiribirski se govori jedino u obiteljima. Često se i zazire od svoga indentiteta, tako da se u jednome drustvu mladić iz Šušnjevice naljutio kad su mu rekli da je on Istrorumunj, i oštro je naglasio da je on Istrijan i ništa više. U nedavnom popisu stanovništva mnogi Čiribirci su se izjašnjavali kao Hrvati. Činjenica je da su oni dvojezični, a starija generacije govori još i talijanski. U Americi Čiribirci govore engleski, djeca koja su se tamo rodili ne govore hrvatski, ali su ih roditelji naučili njihov materinji čiribirski govor sa kojim se sporazumjevaju sa svojom rodbinom kada dođu u Istru, domovinu svojih predaka. Bilo bi dobro kad bi se djecu čiribiraca u školi u Šušnjevici učilo njihov govor i pismo makar jedan sat na tjedan. Zar bi nekome smetalo da se na pločama pri ulazu u sela, uz hrvatski, napiše naziv sela i na istrorumunjskome jeziku? Uostalom, nešto slično tome je nedavno učinjeno i u selima i mjestima Furlanije, čime se daje na znanje da u tome dijelu Italije žive stanovnici koji su po svome govoru i porijeklu drugačiji od ostalih stanovnika Italije. Zanimljivo je da u statutu Općine Kršan, nijednim člankom nije spomenuto da na ovome području žive Istrorumunji, odnosno da đe lokalna samouprava brinuti o njima. Takav članak u statutu Općine bio bi garancija veće brige lokalne samouprave o posebnostima dijela stanovništva što na tome području živi.

Istro-româna uitată?

Acum câteva zile, în timp ce navigam pe internet, am fost surprins de multitudinea de informații pe care am găsit-o despre istro-români pe diverse pagini internaționale. Ceea ce m-a surpins și mai mult este lipsa de interes pe care o manifestăm noi, cei de aici din Labin, unde la urma urmei trăiesc cei mai mulți dintre ei. Trebuie totuși menționat că acum câțiva ani în Sușnievița s-au pus bazele unei asociații pentru prezervarea și promovarea culturii și indentității istro-române, dar cu acestă excepție, nu prea s-a mai făcut nimic altceva în această direcție. Iar de atunci s-a făcut și mai puțin, nimic care să sugereze vre-un interes pentru această mică și distinctă comunitate etnică și care astăzi, mai mult decât oricând, este amenințată cu dispariția în parte datorită asimilarii dar într-o și mai mare măsură datorită migrărilor masive care au avut loc în ultimi 50 de ani. Astăzi, New Yorkul are mai mulți istro-români decât Šušnjevica, Brdo, Koštrčani, Nova Vas și Jesenovik la un loc, iar singura organizație mai activă a acestei comunități este și ea în Trieste. Acestă organizație publică an de an calendare și cântece istro-române și încearcă să clarifice problema originii istro-românilor.

Eu am impresia că aici, acasă, se face prea multă polemică pe marginea identității, sau mai bine spus a legăturilor etnice dintre istro-români și România, legături care astăzi sunt puse, mai mult decât acum o sută de ani, sub semnul întrebari. Am rămas cu această impresie și după ce am lecturat scrierile lui Tomas Luciani și Giuseppe Lazzarini, cu toate că ei avansează și teoria descendenței directe a istro-românilor din legionarii romani. Lazzarini sugerează chiar posibilitatea unei prezențe mult mai proeminente a aceste comunități în Labin, cu siguranță cu mult mai mare decât este acceptat în mod oficial, și oferă cifra de șapte mii de istro-români ca fiind mai aproape de adevăr! Astăzi, însâ, au mai rămas numai câteva sute care mai folosesc limba în mod curent, limbă care în decursul timpului a suferit multe împrumuturi din italiană și slavă, o evoluție lingvistică normală având în vedere mediul în care au coexistat istro-românii în ultimele sute de ani. Spre exemplu satul Nova Vas a devenit in istro-română Noselo, în timp ce Jasenovik continuă să fie numit de către localnici Sucodru, după numele în limba lor. O contribuție importantă la studiul limbii istro-românilor a fost publicarea anul trecut de către profesorul August Kovačec din Zagreb a unui dicționar istro-româno - croat, dicționar bine documentat și foarte bogat în vocabular. Trebuie menționată aici și influența, deajuns de importantă, pe care au avut-o istro-românii asupra vecinilor lor slavi; spre exemplul cuvântul gonai (a vorbi) [nota ed.: pronunțat "ganai"] este cunoscut în Labin sub forma de "gonat" iar în insula Krk [Veglia], unde au existat la un moment dat comunități istro-române sub forma de "ganat".

Istro-românii care trăiesc de acestă parte a munților Učka, în comuna Crâșan vor avea probabil un rol crucial, îmreună cu cei din regiunea Istriei, în prezervarea și supraviețuirea identității lor. Acum vreo cincisprezece-douăzeci de ani, copiii bosniaci veniți cu părinții lor care lucrau în minele de cărbuni din Ladin și care au locuit pentru o vreme în Sușnievița au învâțat repede istro-română. Pe de altă parte mulți istro-români își reneagă originea lor etnică. țin minte când un tânăr din Sușnievița a fost foarte supărat atunci când am sugerat că ar fii istro-român, răspunzându-mi în schimb că el este Istrian și nimic mai mult. În ultimul recensământ, mulți istro-români s-au declarat a fii croați mai ales pentru că toți sunt bilingvi și chiar trilingvi, cei mai în vârstă vorbind și limba italiană. Istro-românii din America vorbesc engleză, copii lor nu mai vorbesc însă croată, dar au învățat în schimb istro-română de la părinții lor, limbă pe care o folosesc să comunice și cu rudele rămase in Istria, țara strămoșilor lor. Ar fii bine dacă copii istro-români din Sușnievița ar învăta limba lor natală, fie chiar și numai pentru o oră pe săptămână. Oare chiar ar deranja pe cineva dacă am avea semnele din Sușnevița și din împrejurimi atât în croată cât și in istro-română? La urma urmei așa ceva există deja în orașele și satele din Friuli, ceea ce ne face să realizăm că în acea parte a Italiei sunt oameni care vorbesc o altă limbă și au o altă cultură decât cea a populației majoritare italiene. Este deasemena interesant ca nicăieri în documentele oficiale ale comunei Crâșan nu este menționată prezența istro-românilor în acea comună, cu alte cuvinte nu există nici o garanție că administrația locală le-ar putea fii de ceva ajutor. Un astfel de articol ar putea garanta sprijinul guvernului local mai ales cu privire la drepturile specifice ale populației istro-române din jurisdicția lor.

Marijan Milevoj